Indiferent de sezon, hainele nu sunt doar o necesitate. Sunt un accesoriu, vrei nu vrei te scot în evidență, sunt stilul tău, imaginea ta. Un citat de-a lui Marc Jacobs spunea “pentru mine, moda este o formă de expresie a sinelui; sunt indicii despre persoana care ești în ceea ce porți” și pe bună dreptate.
Indiferent care este stilul tău, cât de mică sau mare este garderoba ta, nu trebuie să fii expert în curățarea și întreținerea hainelor pentru a te bucura de ele o perioadă lungă de timp. Dacă ai accesoriile și informațiile corecte, hainele tale sunt în siguranță.

1. Eticheta hainelor este foarte importantă. Nu arunca eticheta.

Credeai că este doar o bucată de material pusă acolo să te incomodeze? Nu.

Eticheta vorbește despre acel produs. Îi spune povestea. Îți spune ce să faci ca să ai grijă de material, cum să te bucuri de haina respectivă cât mai mult timp. Acordă mereu atenție acestui mic detaliu, citește-o și nu o rupe imediat ce vrei să folosești haina.

Eticheta oferă informații despre compoziția exactă, programul de curățare, diverse setări pentru mașina de spălat rufe, temperatura recomandată a apei, stoarcerea, folosirea înălbitorilor, uscarea, metode de călcat și multe altele. În funcție de țesătură, informațiile pot fi mult mai exacte.

2. Culoarea hainelor chiar contează.

Credeai că poți spăla o grămadă de haine fără a face o triere?
Triază hainele în funcție de culoare și material.

Nu poți spăla împreună haine albe, haine colorate și haine negre. Înainte de a le spăla, trebuie să le separi pe culori. Nu este nimic nou în această informație, dar este un pas foarte important.

Mai mult decât atât, hainele colorate nu se spală la grămadă, ține cont de material și culoare. Chiar dacă au aceeași culoare, unele materiale au nevoie de o atenție aparte și trebuie spălate separat. Este important să acorzi puțin mai multă atenție modului de spălare haine colorate deoarece acestea sunt cele mai vulnerabile și expuse decolorării.

Când hainele colorate sunt noi există posibilitatea scurgerii culorii în timpul spălării și colorarea altor haine. O variantă pentru a testa dacă produsul pierde culoare este să îl speli manual. Când ai o haină nouă este necesar să testezi calitatea țesăturii. Nu vrei să ai surprize în privința culorii sau să deteriorezi alte țesături.
Dacă hainele colorate noi pierd culoare, folosește șervețele de captare pigmenți de culoare și murdărie. Astfel, reduci riscul ca hainele să își tranfere culorile între ele.

Ține minte! Nu uita hainele colorate în mașina de spălat. Hainele colorate umede nu trebuie să stea înghesuite, culorile se pot transfera de la un material la altul. Îți recomandăm să le scoți din mașina de spălat rufe imediat după terminarea programului.

Modul de întreținere al hainelor negre este mai simplu. Pentru a te bucura de un negru intens cât mai mult timp evită să le usuci rapid pe calorifer sau lângă alte surse fierbinți și nu le lăsa la soare. Căldura și soarele deteriorează țesătura și culoarea. Folosește detergenți speciali pentru rufe negre, pentru a păstra negrul intens.

3. Alege detergentul în funcție de culoare și țesătură.

Când alegi tipul de detergent acordă atenție pentru ce culoare sau tip de țesătură este recomandat. Există detergenți pentru anumite tipuri de țesături și detergenți pentru rufe colorate, albe sau negre care pot fi folosiți pe toate tipurile de țesături.

Misavan a lasant recent brandul Vexil pentru rufe albe, negre sau colorate - Vexil rufe 37 spălări White 1.5L, Vexil Rufe 37 spălări Color 1.5L, Vexil Rufe 37 spălări Black 1.5L. Este un detergent de rufe economic deoarece este super concentrat. Poate fi folosit pe toate tipurile de țesături în funcție de culoarea acestora, protejează culoarea și este eficient chiar și la temperaturi joase.
Ține minte! Un detergent bun nu va curăța doar murdăria, va proteja și țesătura.

4. Fiecare țesătură are particularități curățare și întreținere.

Unele haine se pot deteriora foarte ușor dacă nu ții cont de particularitățile fiecărui tip de țesătură. Înainte de a cumpăra sau spăla haine, citește-le eticheta.

Bumbacul. Este cea mai întâlnită țesătură deoarece este moale, confortabilă, respirabilă, rezistentă și, cel mai important, se întreține foarte ușor. Este o țesătură recomandată și pentru persoanele cu pielea sensibilă sau pentru bebeluși. Nu e de mirare că este o alegere frecventă în garderoba noastră, este o țesătură care lasă pielea să respire.

Modul de spălare haine bumbac este destul de simplu. Hainele din bumbac alb le poți spăla și la temepraturi de peste 80°C, însă hainele colorate din bumbac le poți spăla la temperaturi până în 50°C. Necesită un detergent obișnuit, poți folosi înălbitor, soluții pentru eliminarea petelor sau balsam. Această țesătură se poate călca cu fierul cu aburi.

Inul. Deși are un aspect rigid, inul se boțește foarte ușor. Este o țesătură răcoroasă, din fibre naturale, ce se întreține simplu. Nu folosi înălbitor la hainele tale din in. Le deteriorează.

Îți recomandăm să calci inul cât este încă umed pentru a scăpa de aspectul de haină boțită. Calcă-l pe dos pentru ca țesătura să nu capete un aspect lucios.

Lâna. Este un material natural elastic, foarte călduros. Nu face cute și nu reține mirosurile în țesătură. Îți recomandăm să mergi cu hainele din lână la curățătorie, însă le poți spăla și la mașina de spălat rufe cu programul dedicat lânii. Caută mașinile de spălat rufe cu eticheta Woolmark - autoritate în domeniul îngrijirii lânii. Hainele din lână se spală pe dos. Acordă atenție etichetei!

Când ai haine din lână în dulap, trebuie să folosești produse anti-molii. Cei mai des folosiți sunt săculeții cu lavandă. Pe lângă proprietățile anti-molii, oferă un miros foarte plăcut în garderoba ta și sunt sunt foarte accesibili.

Procesul de spălare haine in și lână nu este complicat, nu trebuie să cumperi un detergent special pentru fiecare tip de țesătură, poți folosi un detergent universal pentru orice tip de țesătură. Important este să le speli la temperatura și ciclul de spălare recomandate pe etichetă.

Pielea. Întreținerea hainelor din piele se poate face cu soluții tip cremă, gel, spray sau, mai simplu, cu o lavetă sau un burete înmuiate în apă cu detergent slab, non-abraziv. Șterge haina doar atunci când este ușor murdară sau cu pete. Nu curăța hainele de piele la mașina de spălat. Du-le la o curățare profesională, și doar atunci când este cazul. De maxin 2 ori pe an, în funcție cât de des porți hainele respective. 

Hainele din piele naturală se recomandă să fie păstrate în săculeți din bumbac, la loc răcoros și ferit de razele soarelui. Pentru extra protecție, poți folosi săculeți închiși la culoare.

Mătasea și catifeaua. Mătasea este o fibră fină, prețioasă, un material mai pretențios. În aceeași categorie intră și catifeaua care este un material moale, prețios. Ambele se spală cu apă rece, de obicei la mână. Spre deosebire de mătase, catifeaua atrage ca un magnet scamele. Îți recomandăm să ai mereu la îndemână o perie moale pentru haine sau o rolă curățat scamele, pentru a scăpa de aspectul inestetic al scamelor. Găsești mai multe modele de role curățat scame și pe magazinul nostru online www.misavan.ro.

Vâscoza și poliesterul. Materiale sintetice, foarte durabile, tot mai des întâlnite în garderobă. Sunt rezistente la decolorare și șifonare. Strălucirea culorilor se menține o perioadă lungă de timp. Se spală manual sau automat la maxim 40°C, conform indicațiilor de pe etichetă. Dacă ești o persoana sensibilă la texturi artificiale, nu exagera cu această țesătură.

Stofa. Stofa este un material sensibil, nu trebuie spălată des. Dacă a prins un miros anume - de fum, tigări, mâncare etc., se recomandă să o lași la aerisit și apoi să o pui în dulap. Dacă este pusă direct în dulap acel miros va rămâne impregnat și va îmbâcsi și celelalte haine. Curățarea hainelor se stofă se poate face chimic, la mașina de spălat sau manual, în funcție de recomandările producătorului. Dacă te decizi să o speli la mână, nu stoarce stofa deoarece s-ar putea deforma.

Nu usca stofa pe calorifer deoarece ar putea intra la apă. In cazul paltoanelor, îți recomandăm să apelezi mereu la curățare profesională.

Știai că ...

1. Pentru a nu deteriora materialul sau alte haine, încheie nasturii, fermoarul, capsele. Întoarce hainele pe dos pentru a rezista cât mai mult culorile și pentru a evita scămoșarea.

2. Usucă bluzele, cămășile, rochiile pe umerașe. Eviți formarea de dungi la mijloc și urmele de cârlige care ar putea deteriora țesătura.
Când folosești cârlige, utilizează-le pe cele din silicon care sunt mai delicate cu țesătura. Vizitează magazinul nostru online, la secțiunea spălare și întreținere rufe pentru mai multe opțiuni.

3. Mai mult detergent nu înseamnă haine mai curate. Detergentul poate lasă reziduuri pe haine, lăsându-le cu un aspect inestetic.

4. Nu supraîncărca mașina de spălat rufe. În cazul în care cantitatea de rufe este depăsită sau dacă rufele absorb prea multă apă, pot rămâne murdare sau cu resturi de detergent. Lasă un spațiu lat cât o palmă între haine și partea de sus a mașinii de spălat.

5. Există Ginetex - Asociația Internațională pentru etichetarea textilelor. Ei au introdus în 2006 cele 5 simboluri de pe etichetele textilelor.

 Ginetex - 5 simboluri de pe etichetele textilelor 

  • bazin: spălare cu apă, cu indicare temperaturii
  • triunghi: înălbire, cu indicarea înălbitorilor
  • patrat: uscare
  • fier: călcare, cu indicarea regimului termic de călcare
  • cerc: curățare chimică

Liniile ce apar sub simbolul bazinului indică tipul ideal de program:

  • nicio linie: Hainele pot fi spălate la viteză maximă, folosind programul pentru spălare haine bumbac. Clătire și stoarcere normale.
  • o linie: Hainele pot fi spălate la viteză medie folosindu-se programul pentru sintetice. Acțiune mecanică redusă, clătire la temperatură scăzută și stoarecere redusă.
  • două linii: Hainele pot fi spălate folosind programul pentru lână, la viteză minimă.

6. Aerisește dulapul cât mai des. Deschide geamul și lasă ușile dulapului larg deschise. Fă acest lucru măcar o dată la două săptămâni. Nu înghesui hainele până la refuz în dulap deoarece fiecare țesătură are nevoie să respire.

Nu suprapune haine peste haine pe umerașe. Tricotajele nu trebuie atârnate pe umerașe, se vor lăbărța și vor lua forma umerașului. Împăturește-le și așează-le pe rafturi, fără a le înghesui.

7. Hainele purtate nu se pun înapoi în dulap lângă hainele curate. Nu lăsa haine purtate de la un sezon la altul fără a le spăla. Petele pot deveni rezistente în timp, iar hainele pot căpăta diverse mirosuri.

8. Oferă un plus de parfum, o senzație plăcută la atingere hainelor tale folosind și un balsam. Te va ajuta enorm și la călcarea rufelor. Optează pentru arome diferite, astfel nu te vei obișnui cu un balsam și vei simți mereu intensitatea parfumului. Misavan are disponibile 6 variante de arome din care poți alege: Ocean, Pearls, Sensitivity, Freshness, PurityCashmere disponibile la secțiunea spălare și întreținere rufe, balsam de rufe.

Acordă atenție hainelor care au nevoie de balsam și celor care nu au nevoie. De exemplu, gecile nu se spală cu balsam, deoarece le-ar putea afecta caracteristicile, făcând-le mai puțin impermeabilă și blocând procesul de respirație.

9. Protejează țesăturile având grijă și de mașina de spălat rufe. Folosește produse anticalcar pentru mașina de spălat sau soluții pentru dedurizarea apei dacă este nevoie. Chiar dacă mașina de spălat rufe este nouă, are nevoie de produse care să îndepărteaze și să prevină depunerile de calcar, depuneri care ar putea afecta nu doar calitatea spălării ci și calitatea textilelor. Poți folosi un anticalcar solid sau lichid, noi îți propunem ambele variante prin Misavan Tablete Anticalcar 4în1 și Misavan Mașina spălat rufe 500ml.

 

Ai grijă de hainele tale folosind produsele corecte, în cantitățile corecte și în funcție de țesătură. Fiecare țesătură are o poveste care completează stilul tău. Merită să te bucutri de haine frumoase, ca noi, cât mai mult timp.